»
Viața școlii » Activităţi/evenimente » ZIUA NAȚIONALĂ A MESERIILOR LA API

ZIUA NAȚIONALĂ A MESERIILOR LA API

12/3/2022
    Vineri, 11 martie 2022, la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, s-au derulat diverse activități dedicate Zilei Naționale a Meseriilor, manifestare instituită prin Legea nr. 66/ 2019.
Scopul activităților desfășurate a fost acela de a promova oferta de școlarizare a instituției de învățământ, dar și beneficiile învățământului profesional și tehnic, pentru anul şcolar 2022-2023, elevilor claselor a VIII-a de la școlile gimnaziale din Zalău și din zonele limitrofe. Variata ofertă de școlarizare a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău cuprinde următoarele calificări: Tehnician în activități economice, Tehnician în automatizări, Tehnician în instalaţii electrice, Tehnician electromecanic, Tehnician prelucrări pe mașini cu comandă numerică și Operatori mașini cu comandă numerică.
      S-au desfășurat activități specifice calificărilor enumerate mai sus :
  1. Demonstrații practice de programare și funcționare a roboților;
  2. Tehnici și metode de desen tehnic asistat de calculator;
  3. Exemple de bune practici în pregătirea elevilor pentru domeniul economic prin Firma de exercițiu, unde au fost pregătite șase standuri expoziționale și materiale promoționale;
  4. Vizite ale elevilor în atelierele și laboratoarele școlii;
  5. Întâlnirea elevilor cu agenții economici în vederea construirii unui traseu educațional și profesional adaptat la interesele și la aptitudinile elevilor, dar și a discutării posibilității angajării după absolvire.
     Activităţile au fost coordonate de doamna director, prof. Cozac Alina-Ramona, doamna director adjunct, prof. dr. ing. Mada Maria și de cadrele didactice din Aria curriculară Tehnologii. Agenții economici implicați au fost: S.C. TENARIS SILCOTUB, S.C. MICHELIN, S.C. SILCAR SRL, S.C. MECANICA CD. 

Echipa de proiect

Credit foto : prof. Mirel Matyas, prof. Stăncuța Lazăr

Pentru mai multe imagini accesați pagina de facebook

Pentru alte activităţi desfăşurate la API accesaţi link-ul Activităţi/Evenimente.