La Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău, această săptămână se regăsește, începând cu anul 2019, în calendarul anual de activități al echipei de robotică Brainstorms, înscrisă în competiția FIRST Tech Challenge România, organizată la nivel național de Asociația „Nație prin Educație”.
Pentru a marca deschiderea oficială a Săptămânii Europene a Roboticii, elevii echipei Brainstorms au organizat un flashmob în curtea școlii. Activitatea a atras interesul elevilor și profesorilor, oferind un moment dinamic ce a îmbinat mișcarea și dansul cu demonstrații scurte ale robotului construit de echipă. Evenimentul a evidențiat energia, creativitatea și entuziasmul elevilor de la API pentru domeniul roboticii.
Pe parcursul acestei perioade, sunt organizate diverse activități adresate copiilor, elevilor, cadrelor didactice și părinților, cu scopul de a promova educația STEM și de a crește nivelul de implicare în proiectele echipei Brainstorms.
Săptămâna Europeană a Roboticii reprezintă, pentru elevii colegiului nostru, o ocazie de formare, explorare și descoperire a unor domenii tehnologice de viitor. Activitățile desfășurate consolidează competențele STEM și contribuie la dezvoltarea unei comunități școlare care valorizează creativitatea, inovația și munca în echipă.
Felicitări elevilor și profesorilor pentru această inițiativă!
Pentru alte activităţi desfăşurate la API accesaţi link-ul Activităţi/Evenimente.