»
Viața școlii » Activităţi/evenimente » Trofeul Radu Mircea

Trofeul Radu Mircea

15/5/2023
     Am ajuns în momentul în care, pentru al treilea an consecutiv, acordăm Trofeul „Radu Mircea” răsplătind, astfel, elevii cei mai implicați în activități extrașcolare.
     Ediția din acest an școlar este câștigată de eleva 𝗧𝘂𝗻𝘆𝗼𝗴𝗶 𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝗮 𝗗𝗲𝗻𝗶𝘀𝗮 din clasa a XI-a A.
    Alexandra consideră activitățile extrașcolare ca o oportunitate de a socializa cu persoane noi, de a crea legături cu elevii care au interese comune cu ale ei, de a învăța lucruri și de a-și forma deprinderi care nu țin neapărat de ceea ce învață la școală. S-a implicat într-o mare măsură în orice tip de activitate care i-a stârnit interesul, astfel că palmaresul ei este bogat: membru activ al echipei de robotică Brainstorms, a participat la activitățile din cadrul proiectelor „Liderii Mileniului Trei”, „Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic”, Săptămâna Educației Globale, „A.P.I. Trecut, Prezent, Perspectivă”, „Serile Culturale API”, Sărbătoarea Zilei Naționale etc. și am enumerat doar câteva dintre proiectele în care a fost implicată.
 
Felicitări, Alexandra!

Trofeul va fi înmânat cu ocazia festivității de încheiere a cursurilor claselor IX-XI, profil matematică-informatică.
 
A consemnat, prof. Matyas Zinia

 
Foto: Tunyogi Alexandra-arhiva personală

Pentru alte activităţi desfăşurate la API accesaţi link-ul 
Activităţi/Evenimente.