»
Viața școlii » Activităţi/evenimente » Decernarea trofeului Mircea Radu

Decernarea trofeului Mircea Radu

28/6/2021

     La festivitatea de final de an școlar a claselor de matematică-informatică din 2021 și-a făcut loc un moment special, încărcat de tristețe și bucurie, emoție puternică și o cavalcadă de amintiri. Plecarea dureroasă a domnului Mircea Radu nu a însemnat doar un final de drum, ci și începutul unuia nou, o renaștere, dacă vreți. Am decis să îi cinstim memoria acordând TROFEUL MIRCEA RADU, aflat la prima ediție, elevului cu cea mai mare implicare în activități extrașcolare. Iar cum talentul pentru desene al elevei IULIA BORDAȘ, marcat și printr-o expoziție de desene numită „Prin ochii lor”, ne-a convins să îi acordăm trofeul, am zis să o facem în cadru festiv.
     Iulia a primit cărți de la doamna profesoară Claudia Radu, un premiu în bani acordat de domnul Daniel Oltean și o dedicație de suflet din partea noastră. Suntem mândri de Iulia, suntem bucuroși (în tristețea noastră) că domnul Radu reușește să facă bine în continuare astfel și că noi putem să îi onorăm memoria așa cum se cuvine.
PS1: Vedeți ce frumoasă e Iulia?☺
PS2: În poza cu mai mulți oameni e nevoie de mici explicații: Iulia e actorul principal, noi, ceilalți, pe lângă ea. Domnul director are avantajul că se poate insinua în poză fără să îi poată spune cineva ceva (hei, spuneți-i voi șefului să nu se bage în poză!); doamna director cam tot așa; Zinia e singura care merită cât de cât să apară lângă Iulia, ea e cea care a avut totul în cap de la început; iar Cristian Man apare în poză doar pentru frumusețe și modestie ☺.
PS3: Am ezitat să fac glumele de la final. M-am gândit dacă e potrivit. Apoi m-am gândit că domnul Radu s-ar fi uitat încruntat-șăgalnic la mine și ar fi zis: „Cristi, revino-ți, cum crezi că aș prefera să scrii?”. Așa că le-am păstrat.


 

Text și fotografii: Cristian Man
 

Pentru mai multe imagini accesaţi pagina de facebook a școlii.

Pentru alte activităţi desfăşurate la API accesaţi link-ul 
Activităţi/Evenimente.