»
Viața școlii » Activităţi/evenimente » Punţi peste generaţii - Sorin Herle

Punţi peste generaţii - Sorin Herle

3/2/2020


     Ne-am întâlnit de câteva ori cu diverse ocazii (vizite ale elevilor noştri la UTCN sau activităţi ale şcolii) şi de fiecare dată i-am remarcat sclipirea din ochi atunci când vorbeşte despre liceul în care a fost elev şi despre profesorii care i-au predat.
Îmi amintesc de fiecare profesor care mi-a predat în cei 4 ani şi despre fiecare aş putea să povestesc, [...] . Le port un respect deosebit tuturor şi mă înclin în faţa domniilor lor pentru tot efortul pe care l-au făcut pentru noi. Chiar dacă aceste sentimente le aveam şi atunci, în urmă cu 20 de ani, azi ele sunt parcă şi mai puternice, poate şi datorită faptului că acum pot vedea lucrurile şi prin prisma cadrului didactic.

    Este vorba de SORIN HERLE, promoţia 1996 a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare (promoţia 2001) din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, specializarea Automatică şi Informatică Industrială. Azi, este Şef - lucrări doctor inginer în cadrul aceleiaşi facultăţi.

     La rugămintea mea, domnul profesor a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări. Caracterul lui şi realizările profesionale m-au determinat să public un amplu articol despre dânsul.
     Anii de liceu îi consideră cei mai frumoşi din viaţa lui. Au fost anii în care a legat adevăratele prietenii. „... acei ani [...] au creat o legătură invizibilă între noi, pe care timpul nu o poate rupe.” A avut privilegiul de a avea colegi deosebiţi. Chiar dacă au trecut 24 de ani, ne mărturiseşte că ştie şi acum în ce bancă stătea fiecare coleg şi ar putea povesti despre fiecare dintre ei.
     Cea mai vie amintire din viaţa de licean este legată de despărţirea de profesoara de matematică, doamna Viorica Căprar, care a plecat definitiv în SUA cu 3 săptămâni înainte de finalul clasei a XII-a. „La ultima oră, a fost un moment foarte greu pentru noi toţi. Să vezi 32 de elevi plângând nu e puţin lucru. Acele lacrimi nu erau ale unor copilaşi de grădiniţă, ci erau ale unor elevi de liceu de clasa a XII-a, 6 fete şi 26 de băieţi majori, care atunci au înţeles ce pierd.”
     Consideră că absolut toţi profesorii pe care i-a avut au contribuit într-un fel sau altul la ceea ce este azi: „... am avut profesori minunaţi, de la care am avut ce învăţa. Pentru mine ca licean, dar şi azi în calitate de cadru didactic, contează extrem de mult latura pedagogică a unui cadru didactic. Spun adesea că există mulţi profesori, dar din păcate nu tot atât de mulţi dascăli. Din fericire, eu am avut mulţi dascăli în liceu. Am fost mereu extrem de atent mai degrabă la modul în care preda un profesor şi poate mai puţin la ce preda, mai atent la felul în care transmitea şi mai puţin la informaţia transmisă. Acest exerciţiu mi-a prins extrem de bine în ceea ce am ales să fac la terminarea facultăţii. [...] Modelul meu de dascăl, care îmi vine oarecum natural să-l urmez şi azi, este doamna profesoară de matematică Viorica Căprar, căreia îi port un respect deosebit, chiar dacă mă scotea la tablă, deşi ştia că nu-mi place să ies şi chiar dacă făcea mişto de mine de fiecare dată când nu ştiam sau greşeam. Se pare că urarea pe care mi-a făcut-o la despărţire de a ieşi mai des la tablă s-a materializat foarte bine după terminarea facultăţii. Doamna profesoară de chimie, Doina Popa, este de asemenea pentru mine un model, chiar dacă din nefericire ne-a predat doar în primii doi ani de liceu. Este fascinant cum un om poate să fie în acelaşi timp şi foarte ferm, dar şi foarte cald şi empatic. Ce am să vă spun acum despre doamna profesoară nu am mai spus nimănui până acum, nici măcar dumneaei, aşa că sper să nu mă bată când ne vom întâlni :). De felul meu nu am o faţă foarte zâmbitoare, aşa că nu e greu să par trist. De ce vă spun acest lucru, pentru că m-am folosit de multe ori de acest „atu” la orele de chimie. Luam acea faţă tristă şi cronometram în cât timp va veni la mine doamna profesoară Doina Popa şi mă va întreba ce am păţit, dacă mă simt rău etc. N-a durat niciodată mai mult de un minut până să vină la mine, asta în condiţiile în care eram 32 de elevi în clasă, ne trata pe toţi la fel şi nu făcea diferenţe între noi. M-a fascinat cum poate un profesor să aibă o atenţie atât de distributivă, să se poată focusa atât pe ceea ce predă, cât şi pe nevoile celor cărora le predă. Vă mulţumesc, dragă doamna profesoară, pentru această lecţie care şi azi îmi foloseşte. Încerc la rândul meu să o aplic în relaţia cu studenţii, chiar dacă nu îmi este întotdeauna uşor. Acest lucru mă face să vă apreciez şi mai mult.”

     Consideră că evoluţia în viaţă i-a fost marcată, într-un fel sau altul, de toţi dascălii pe care i-a avut de-a lungul anilor de şcoală. „Am avut o învăţătoare extrem de caldă, doamna Ana Todea, la Şcoala Generală Gheorghe Lazăr, care m-a făcut să merg cu drag la şcoală. Chiar dacă atunci habar nu aveam ce voi face „când voi fi mare”, mă atrăgea ca un magnet sala de clasă. Poate şi de aceea, de multe ori, după - amiaza, în loc să mă duc în parc sau să mă joc în curtea blocului, mă întorceam în sala de clasă goală şi scriam sau desenam pe tablă ori stăteam în bancă şi citeam. Nu pot să explic de ce, însă acolo în liniştea sălii de clasă mă încărcam cu foarte multă energie. Apoi în clasele V-VIII am avut, de asemenea, adevăraţi dascăli, profesionişti, şi în acelaşi timp extrem de empatici. Aş aminti aici pe doamna profesoară de franceză Adelina Ludoşan, un monument de bunătate, pe doamna profesoară de chimie Eugenia Rătan, o fire aparent tăioasă în spatele căreia se ascundea de fapt un om extrem de cald şi plăcut, pe doamna profesoară de geografie Rodica Crişan, o adevărată esenţă de profesionalism şi bunătate într-un corp foarte delicat şi nu în ultimul rând pe domnul diriginte Ioan Ortelecan, căruia îi datorez şi azi faptul că trăiesc în urma unui nefericit eveniment, petrecut când încă nu-mi era diriginte. Chiar dacă la terminarea gimnaziului am ales un profil care nu avea nicio legătură cu niciuna dintre disciplinele predate de domniile lor, contribuţia domniilor lor în formarea mea ca om a fost extrem de importantă. [...] Desigur că cel căruia îi voi fi veşnic recunoscător pentru ceea ce sunt azi este profesorul meu de la facultate, domnul prof. dr. ing. Gheorghe Lazea, sub coordonarea căruia mi-am realizat lucrările de licenţă, masterat şi doctorat şi care mi-a oferit şansa de a rămâne în domeniul educaţiei.”

     Când l-am întrebat ce l-a motivat să îmbrăţişeze cariera didactică mi-a mărturisit că se juca „de-a profesorul” încă din clasa I, aşa că nu i-a fost deloc greu să aleagă acest drum. La finalul facultăţii nu visa să ajungă cadru didactic universitar, i-ar fi plăcut mult să predea la liceu. A venit însă propunerea unuia dintre profesorii pe care i-a avut, de a rămâne la doctorat şi de a avea posibilitatea să predea studenţilor. După o reflecţie de vreo 2 luni, a acceptat. Aşa că, nu este foarte sigur dacă el a ales cariera didactică sau ea l-a ales pe el.

     Dacă ar avea 18-19 ani şi ar fi la început de drum, ar încerca să exploateze toate sursele de informare, astfel încât să poată alege în cunoştinţă de cauză ceea ce i se potriveşte cel mai bine şi nu ceea ce şi-ar dori cei din jur. Cu siguranţă s-ar vedea activând tot în domeniul educaţiei. Crede că este singurul domeniu care-ţi poate oferi ceea ce nu se poate cumpăra cu bani: mulţumirea interioară. Pentru dânsul un „mulţumesc” sincer venit din partea studenţilor sau foştilor studenţi, nu poate fi preţuit şi reprezintă cea mai adevărată recompensă.
Cea mai mare satisfacţie pe plan profesional este că are posibilitatea să lucreze într-un mediu extrem de civilizat şi dinamic, cu minţi luminate, cu tineri a căror inteligenţă mereu îl surprind şi îl obligă să nu se plafoneze. Uneori uită chiar că are aproape dublul vârstei lor. 
 
     Am dorit, în continuare, să aflu care crede că sunt competenţele necesare unui cadru universitar, ţinând cont de nevoile studenţilor. „În opinia mea, cea mai mare calitate a unui cadru didactic este empatia, pentru că aceasta generează capacitatea de a înţelege nevoile studenţilor. Odată ce ai înţeles aceste nevoi, deci te-ai acordat pe aceeaşi frecvenţă cu ei, nu-ţi rămâne decât să faci transferul de informaţii pe care le-ai acumulat de-a lungul anilor şi pe care mereu trebuie să le reîmprospătezi, pentru a rămâne ancorat în dinamica actuală a domeniului tehnic. Vorbind tehnic, dacă există un canal de comunicare bun, atunci şi informaţia se transmite nedistorsionată, beneficiarul putând să o fructifice la adevărata sa valoare” – ne mărturiseşte domnul profesor.

     În ultimii opt ani a fost tutore de an. Acum, în vară, va termina a doua promoţie pe care a coordonat-o din anul I până în anul IV. M-a interesat părerea domnului profesor referitoare la felul în care şcoala românească formează studenţi atât pe plan profesional, cât şi social.
Crede că sistemul educaţional în ansamblul său se află de foarte mulţi ani pe o direcţie descendentă. Şi mai crede că o şcoală bună înseamnă în primul rând profesori buni. Profesori buni, în opinia dânsului, sunt acei profesori, care pe lângă bagajul solid de cunoştinţe pe care trebuie să-l aibă, posedă şi capacitatea de adaptare, de căutare permanentă şi de ancorare în realităţile cotidiene.  În opinia domnului profesor, nu există elevi sau studenţi buni sau răi, ci doar elevi şi studenţi care reuşesc să fie pe aceeaşi lungime de undă cu profesorul respectiv, elevi şi studenţi care nu reuşesc să stabilească o conexiune cu cadrul didactic. În cazul unui eşec, consideră că vina aparţine în primul rând cadrului didactic, dar  subliniază faptul că în ultimii 30 de ani, faptic, învăţământul a fost foarte mult neglijat şi majoritatea schimbărilor au fost nimic mai mult decât nişte eşecuri.

     La un moment dat, am avut şansa să citesc părerile studenţilor cărora le-a predat şi am direcţionat discuţia astfel încât să aflu părerea domnului profesor despre generaţiile actuale de studenţi, despre relaţia pe care o are cu aceştia.
Dânsul consideră că studenţii de azi sunt extrem de inteligenţi, dar în acelaşi timp şi extrem de debusolaţi. Un rol deosebit, având în vedere acest lucru, trebuie să îl aibă cadrele didactice care trebuie să-i îndrume, astfel încât fiecare să-şi găsească drumul, acel drum care să le aducă satisfacţii atât materiale, cât şi sufleteşti. Desigur acest lucru presupune un efort din ambele părţi, iar acest efort se numeşte educaţie.
În ceea ce îl priveşte, consideră că are o relaţie corectă cu studenţii, una de respect reciproc, respect pe care fiecare dintre ei se străduie să-l câştige şi nu să-l impună. Încearcă să transmită studenţilor acele valori pe care l-a rândul lui le-a primit de la dascălii pe care i-a avut: corectitudine, dorinţa de a face lucrurile cât mai bine şi respect. Dascălul nu trebuie să fie doar un diseminator de informaţie, el trebuie să fie un model, ceea ce-l obligă să aibă o anumită conduită.

     Am aflat, de asemenea, că în ultimii ani, a fost ales, decan de an (de suflet) de către promoţiile de absolvenţi, ale specializării Automatică şi Informatică Aplicată. L-am rugat să descrie sentimentul pe care l-a avut la aflarea acestui lucru şi cum l-a motivat încrederea acordată de studenţi.
Astfel, ne mărturiseşte că din 2007 de când a preluat şi activităţile de curs, nu doar pe cele de laborator, a fost ales de 8 ori decan „de suflet”, deşi de cele mai multe ori nici măcar nu se aştepta să fie luat în considerare pentru această titulatură onorantă pentru un cadru didactic, deoarece predă doar la anul IV şi doar în semestrul al doilea, adică la un pas de absolvire. „Cred că este cel mai sincer mod de a-ţi fi apreciată munca de către studenţi. Aceste momente, chiar dacă nu mi-au adus nimic din punct de vedere material, mi-au adus totuşi ceva mult mai important: încrederea că încă mă aflu pe direcţia bună.”

     Trebuie să menţionez că studenţii îl consideră un profesor şi un om de nota 10 care ţine un curs la care merg cu multă plăcere, un profesor organizat care se vede că îşi face meseria cu drag, un profesor extraordinar şi aş putea continua.
Este un profesor, adaug eu, care are peste 30 lucrări ştiinţifice publicate şi 8 cărţi de specialitate. Este doctor inginer, specialitatea Automatică. Nu trebuie precizat că în spatele acestor reuşite se află multă muncă, pregătire şi dăruire. În mod sigur câteodată s-a simţit copleşit de volumul sarcinilor de îndeplinit, dar nu a renunţat niciodată. Întotdeauna a găsit resursele de energie care să-i permită să depăşească şi momentele mai dificile. Crede că dorinţa de a lucra cu studenţii, l-a făcut să treacă mai uşor şi peste acele momente mai puţin plăcute, dar inerente oricărui job.

     Cunoscând că preocupările dânsului ţin de un domeniu larg, cel al inteligenţei artificiale l-am rugat să ne împărtăşească cum vede evoluţia acesteia în timp şi cum crede că va influenţa aceasta omenirea.
 „Domeniile în care inteligenţa artificială şi-a făcut prezenţa sunt nenumărate, unele dintre ele la care în urmă cu 15-20 de ani nici nu visa cineva. Este adevărat că folosirea termenului de inteligent care „se vinde” bine este asociat şi cu multe produse aşa-zis inteligente, dar care nu au nicio legătură cu ceea ce presupune inteligenţa artificială. De noi depinde modul în care inteligenţa artificială va influenţa omenirea, aşa cum tot de noi a depins cum a ajuns să fie folosită fisiunea nucleară. Desigur folosită în scopuri constructive, inteligenţa artificială se dovedeşte a fi o modalitate efectivă de a transpune teoriile din matematică, în aplicaţii concrete în inginerie şi nu numai.”

     Considerând că este important ca studenţii să aibă acces la echipamente moderne şi având o mare mulţumire când le citeşte pe faţă satisfacţia că nu au stat degeaba în laborator, domnul profesor, s-a ocupat de-a lungul carierei de dezvoltarea continuă a laboratorului pe care îl coordonează. Recunoaşte că nu a fost uşor niciodată, principala cauză fiind lipsa resurselor financiare şi costul foarte mare ale echipamentelor de laborator. Dar, cu cât a fost mai greu şi a durat mai mult obţinerea lor, cu atât satisfacţia a fost mai mare în final.
  
Am aflat că a deţinut funcţia de Director al Oficiului de Recrutare a Candidaţilor pentru Admitere (ORCA). L-am rugat să ne lămurească ce a presupus această funcţie şi care sunt activităţile specifice.
„După un an de la absolvirea facultăţii, adică din 2002, am fost înrolat în comisia de admitere de la nivelul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, desfăşurând atât activităţi specifice admiterii, cât şi activităţi de promovare a ofertei educaţionale în liceele din Transilvania. În anul 2009 am deţinut funcţia de secretar al Comisiei de Admitere a Facultăţilor Automatică şi Calculatoare, respectiv Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia informaţiei, iar din 2010 până în 2012 am fost membru în Comisia Centrală de Admitere (cea care coordona toate comisiile de la nivelul facultăţilor). Din 2012, în urma unui concurs am obţinut postul de director al Oficiului Recrutare Candidaţi Admitere, poziţie din care am coordonat activităţile de promovare şi de admitere ale tuturor facultăţilor din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN). De asemenea aveam şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Centrale de Admitere. Din 2016 am renunţat la poziţia de director, ocupându-mă în continuare de activităţi de admitere şi promovare la nivelul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare. Din 2018 am fost numit membru în comisia de echivalare a diplomelor în vederea admiterii la UTCN, iar din 2019 sunt membru în Comisia de Etică a UTCN.”
Munca de promovare nu a rămas fără ecou. Printre studenţii pe care i-a avut în anul IV sunt şi cei care recunosc că domnul profesor Herle i-a convins să vină la Automatică, prin informaţiile date în urmă cu 4-5 ani.

    Am fost curioasă să aflu dacă consideră că este necesar ca mediul academic să ţină pasul cu „trend-urile” impuse de societatea actuală.
Ne precizează că este de părere că Universitatea este un organism viu, care mereu trebuie să se adapteze. În cazul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, acest lucru este de o importanţă capitală pentru că tehnologia este într-o continuă evoluţie. Mai mult decât atât, consideră că sunt obligaţi moral să încerce să fructifice tot ce este nou şi de valoare, pentru a putea genera absolvenţi capabili să utilizeze aceste tehnologii noi şi la rândul lor să contribuie la dezvoltarea altora.

     Descoperisem cu ceva timp în urmă că domnul profesor cochetează cu arta gastronomică. Bănuiam că mai are şi alte pasiuni şi eram curioasă dacă mai are timp şi pentru acestea. Recunoaşte şi regretă că are din ce în ce mai puţin timp liber, dar încearcă să-l fructifice cât mai eficient. Am aflat că este pasionat de etnologie şi că lucrează „la o carte menită să aducă în lumină graiul străbunilor, care devine azi dacă nu complet uitat, cel puţin alterat de aceste neologisme folosite cu sau fără folos.”
Menţionez că am avut privilegiul să citesc şi proză scurtă scrisă de dânsul în volumul „Căţălul Românesc 800”, apărut în decembrie 2019.
Aştept cu nerăbdare să vadă lumina tiparului şi cartea la care lucrează!

     Îi place să citească istorie, chiar dacă această materie nu i-a plăcut în şcoală. Învăţa la istorie din respect pentru doamna profesor Rodica Niţu. „Verticalitatea domniei sale şi faptul că dădea cu aceeaşi seninătate şi 10 şi 2, şi că nu purta pică nimănui, mă făceau să o respect şi atunci, dar şi acum, chiar dacă nu i-am spus acest lucru niciodată.”

     L-am rugat să ne dezvăluie proiectele concrete pe care doreşte să le realizeze în plan profesional. Domnia sa speră că „2020 va fi un an bun atât în plan personal, cât şi profesional. Desigur dezvoltarea profesională este o activitate continuă şi ţine în principal de cercetarea ştiinţifică pe care o desfăşor în domeniul biomedical şi de activitatea de perfecţionare în domeniul educaţional. Pe termen scurt urmează să pregătesc cursurile şi lucrările de laborator la disciplinele pe care le predau, pentru semestrul II, iar pe termen mediu şi lung continuarea activităţilor de cercetare şi publicarea rezultatelor, inclusiv pregătirea dosarului pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar.”
 
Îi mulţumim pentru amabilitatea de a ne împărtăşi frânturi de amintiri, gândurile, proiectele dumnealui şi îi dorim succes în activităţile pe care le va desfăşura.
 
Sorin Herle: Vă mulţumesc pentru privilegiul de a face parte din acest proiect şi vă asigur de toată consideraţia mea. Cu mare drag, vă invit pe dumneavoastră, pe elevii de la API şi pe profesorii care doresc, să veniţi/reveniţi la Cluj, la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. Le doresc tuturor cadrelor didactice ale Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, multă sănătate şi energie pentru a-şi materializa toate dorinţele, iar pe foştii mei profesori, care mai sunt sau nu în şcoală, îi port mereu în suflet.

 

A consemnat, prof. Zinia Matyas

                                 prof. Mihaela Sălăjan



Foto: Sorin Herle (arhiva personală)
          

Pentru alte activităţi desfăşurate la API accesaţi link-ul Activităţi/Evenimente.

Reproducerea textului şi a fotografiilor este interzisă fără acordul coordonatorului proiectului "Punţi peste generaţii" - Zinia Matyas