»
Viața școlii » Activităţi/evenimente » Nu ne îmbrăţişăm acum ca să ne putem îmbrăţişa la final

Nu ne îmbrăţişăm acum ca să ne putem îmbrăţişa la final

20/9/2020

     Pentru oamenii de la API, prima săptămână din noua realitate a însemnat o provocare uriaşă. Toţi cei de la API (profesori, personal didactic auxiliar şi nedidactic) au format o echipă care a pregătit începutul de an şcolar cât de bine se poate în circumstanţele actuale. Acum, după prima săptămână încheiată cu bine, ne simţim de parcă am fi repurtat o imensă victorie. Şi ştim că mai avem nevoie de încă 33 de victorii pentru a putea ajunge la un moment pe care îl aşteptăm cu nerăbdare: îmbrăţişările de la final. Suntem conştienţi de nevoia de socializare şi ştim că elevii noştri au nevoie de căldură sufletească, pe care o mai exprimă prin îmbrăţişări sporadice încă de pe acum. Dincolo de acestea, comportamentul copiilor noştri ne-a impresionat în acest început, cel puţin în incinta şcolii şi în clase. Deşi masca şi distanţarea împiedică nişte ore ”normale”, ei le suportă cu destul stoicism şi se adaptează noii realităţi într-un mod proactiv. Le mulţumim pentru responsabilitate şi le spunem că drumul e lung şi sinuos, iar fericirea de a ne revedea reciproc şi de a ”face școală” cât de cât normală e a noastră, nu ne-o poate lua nimeni. Le mulţumim şi părinţilor, care, în enorma majoritate, ne-au susţinut şi au înţeles că acesta nu e un moment de a critica, ci de a ajuta şi de a fi pozitivi.
     Filmul pe care îl veţi vedea mai jos, realizat cu ajutorul unui profesionist, Cristian Ovidiu Spînu, căruia îi mulțumim, are un mesaj de care noi, elevi şi profesori de la API, trebuie să ţinem cont în săptămânile următoare.

Filmul poate fi vizionat aici


 

Idee film: Mirel Matyas
Scenariu: Cristian Man, Cristian Ovidiu Spînu
Filmare şi editare video: Cristian Ovidiu Spînu