»
Viața școlii » Activităţi/evenimente » JOCUL DINTRE GENERAȚII la API!

JOCUL DINTRE GENERAȚII la API!

3/6/2024

     Meciul de fotbal dintre echipa profesorilor și cea a absolvenților clasei a XII-a B a fost evenimentul central al zilei de 03.06.2024, din curtea Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău.
     Echipa profesorilor a fost compusă din Crișan Claudiu, Cozac Alina, Ardelean Daniel, Mureșan Alexandru, Sîrb Vasile, Dinistrianu Dan, Ortelecan Marius, Szabo Mihai, Gergely Ernő, Ghiurcuță Florian, fiind antrenați de prof. Cozac Alina.
     Componența echipei clasei a XII-a B a fost următoarea: Holhoș David, Marian Paul, Pocol Ștefan, Dragoș Cătălin, Damșa Andrei, Maxim Adelin, Culciar Antonio, Pop Vlad, antrenor prof. Rusan Monica.
     Poarta profesorilor a fost apărată de Antal David, respectiv în poarta elevilor s-a aflat Ghiurca Sebastian.        
     Meciul a fost arbitrat de Ghiurca Raul, iar lovitura de deschidere a meciului a aparținut dirigintei Rusan Monica.
     Scorul a fost deschis de profesorul-atacant Ardelean Daniel, dar egalarea a venit rapid din partea absolvenților  prin intermediul jucătorului Marian Paul.
     Partida s-a desfășurat într-o atmosferă frumoasă, animată de tribuna plină, dar și de majorete.
     Jocul a fost intens disputat, ambele echipe dând dovadă de tenacitate și multă dăruire.
     Victoria a revenit profesorilor.
     Revanșa din partea elevilor va fi disputată la întâlnirea de 10 ani, în 2034.

 

     Felicitări ambelor echipe participante pentru determinare și dinamism!

 

 A consemnat de la fața locului, prof. Monica Rusan

 


Credit foto: Lupșe Tudor (clasa a XII-a B)

Pentru mai multe imagini accesați pagina de facebook

Pentru alte activităţi desfăşurate la API accesaţi link-ul Activităţi/Evenimente.