»
Viața școlii » Activităţi/evenimente » Apişor - mascota şcolii noastre

Apişor - mascota şcolii noastre

22/3/2018

Marţi, 13 martie 2018, în sala de sport a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” şi-a făcut prezenţa un nou membru în familia liceului nostru, Apişor, mascota care va fi alături de sportivii noştri în următoarele competiţii şi activităţi şcolare. Înfăţişat în lup, Apişor nu i-a speriat pe cei prezenţi, ci  dimpotrivă, a înveselit rapid atmosfera cu prezenţa sa haioasă, devenind foarte repede centrul atenţiei. Cadre didactice şi elevi de la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău şi de la Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai”  s-au alăturat evenimentului  împreună cu mascotele lor. Activitatea s-a deschis cu prezentarea mascotei  fiecărei şcoli, urmată de dansuri  care l-au încântat pe Apişor, acesta alăturându-se copiilor.
Profesorii au uitat preţ de câteva momente statutul lor de dascăli şi au îmbrăcat tricourile reprezentative liceului nostru, apoi s-au alăturat elevilor într-o întrecere alături de ceilalţi profesori şi elevi ai celor două şcoli. Ştacheta i-a pus pe unii în mici încurcături datorită emoţiilor şi a presiunii timpului, dar în final toţi au fost câştigători, locul pe care l-au ocupat cele trei şcoli fiind nereprezentativ atât timp cât elevii şi profesorii s-au distrat şi s-au simţit bine. Mulţumim domnului director, prof. Lung Ioan, dar şi doamnelor profesoare Făgăraşi Anca, Ana Daciana şi Ardelean Daniela pentru implicarea în activitate şi îi felicităm pentru faptul că s-au descurcat minunat pe parcursul ştachetei alături de elevi şi, bineînţeles, alături de Apişor, fapt rezultat în ocuparea poziţiei I a liceului nostru.


A consemnat, Şerban Andreea (clasa a X-a A), prof. Crişan Claudiu
Credit foto: Bogdan Sergiu (clasa a XI-a H)

 

Pentru mai multe imagini accesaţi pagina de facebook.

Pentru alte activităţi desfăşurate la API accesaţi link-ul Activităţi/Evenimente.