Dragă mamă,
De când m-am făcut profesor, ştii că mi-a fost un pic groază de începutul de an şcolar. Acum nu e altfel, dar m-am mai obişnuit. Deja noi suntem rodaţi, am reînceput să mergem la o şcoală fără copii deocamdată, suntem prinşi în vâltoarea evenimentelor. Şi ne dăm seama că ne e dor de copii, mai accentuat decât până acum.
Îi aşteptăm să vină, să îşi aducă tinereţea din care ne hrănim sufleteşte, bucuria parcă neumbrită de nimic, râsetele care colorează tot în spaţiul şcolii, glumele bune sau proaste pe care le fac (la început de an ne par destul de bune, la final de an nu mă întreba!), muzica lor din boxele cu bluetooth (nu-ţi bate capul cu ce înseamnă asta), scuzele clasice pentru tema nefăcută sau ultima absenţă, dar sunt curios şi ce explicaţii noi au acum, întotdeauna rămân uimit de creativitatea lor.
Holurile şcolii vor prinde viaţă cu replici de bucurie a revederii, asezonate cu chiote, saluturi timide însoţite de o uşoară roşeaţă la vederea băiatului sau fetei de care le plăcea anul trecut, trupuri şi minţi în formare în căutarea visului lor de adolescenţi.
Nu ştiu dacă „API este visul meu”, cum spune un vers din imnul şcolii, rezonează cu tot ce simt copiii noştri, dar noi ne străduim, cum ştim mai bine şi cu amprenta personalităţii noastre în tot ce facem, să îi ajutăm să îşi trăiască acel vis şi să fie unul de neuitat.
În rol propriu,
Prof. Cristian Man
Pentru alte activităţi desfăşurate la API accesaţi link-ul Activităţi/Evenimente.